October 10, 2018

ROMANTIC 80s

0
ROMANTIC 80s

Când vine vorba despre ținutele vestimentare din anii 80 toată lumea își închipuie numai parade rock, confecții din piele, motociclete și cam atât. În linii mari cam așa arăta trendul aniilor 80, însă putem vorbi și despre una dintre cele mai revoluționar invenții în cadrul tiparului. Umerii supradimensionați nu lipseau din croiul niciunui articol vestimentar, fie rochie, jachetă, sacou, blazer, cămașă, bluză, toate aveau umeri mari și rotunzi sau pătrați însă foarte bine conturați. Cămașa cu genul acesta de umeri este un articol vestimentar care a prins amploare în sezonul de toamnă și l-am tot văzut în cadrul prezentărilor de modă. Această piesă vestimentară a fost preluată din moda franceză masculină din secolul al V lea, de-a lungul timpului fiind confecționantă din diferite materiale textile de la in, până la mătase, chiar și damasc, pentru ca să îi dea purtătotului lejeritatea de a o accesoriza și asorta atât cu un pantalon elegant, sofisticat cât și cu un jeans, o fusta din piele sau o fustă pantalon așa cum am decis eu să port această cămașă. Am putea spune că o cămașă poate să scoată în evidență romantismul feminin a oricărei perioade istorice legate de modă și vestimentație.

 

#80S#80S STYLE#be fashion be style#brasov fashion#cămașă#camasa cu mumeri supradimensionati#DYI#fashion#fashion european#fashion girl#fashionista#love fashion#STYLISHT
About theOana Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *