May 31, 2016

Inimi sincronizate

4
Inimi sincronizate

Inimi sincronizate e sinonimul perfect pentru  șaptesprezece  ani de prietenie, asta am simțit când am auzit noul proiect HUMAN. Ecaterine este prietena mea de peste șaptesprezece ani de zile și îmi aduc aminte că am cunoscut-o în clasa a V a, bineînțeles într-o zi cu soare. Ne-am petrecut copilăria împreună cu note bune și rele, însă știu că orice notă rea era doar o mâzgălitură pe hârtie, când Ecaterine începea să cânte. Vocea ei transforma lumea mea într-un castel cu zâne bune.  Mă uit în trecut la momentele în care luptam pentru visele noastre și ne încurajam una pe cealată că vom reuși și că nimic pe lume nu o să ne distrugă prietenia. Zis și făcut, Ecaterine e în București, iar alături de Dimitri ne încântă auzul cu piesele lor muzicale, care pătrund acolo în camera secretă a inimii noastre și parcă ceva ce până atunci părea banal începe să prindă contur. Despre Dimitri pot să vă spun că este filolog de-al meu și că spiritul său artistic s-a refugiat în muzică, simțindu-se în fiecare acord al acordeonului său. Talentul, munca și sacrificul se îmbină perfect în diferite piese muzicale, cum ar fi:  Zi cu soare, Adrenalina, Aripi de sticlă, Chiky Lala, Flăcări în rai. Cu pași mărunți, dar siguri se îndreaptă spre topurile naționale, deoarece muzica lor depășește cu mult versurile goale a multor melodi din țara noastră. Ecaterine și Dimitri sunt doi oameni cu povești de viată diferite, cu suflete calde și sincere, prin venele lor curg doze întregi de adrenalină muzicală, care cutremură inimă cu inimă, iar pe viitor și-au propus să cutremure o lume întreagă! Păzea că vin…..iar ca să vă obișnuiți cu ideea vă propun un mic antrenament auditiv: https://www.youtube.com/watch?v=aUqjXd13h-,https://www.youtube.com/watch?v=k9PJT-IrG6c,https://www.youtube.com/watch?v=utXu2zctIt8,https://www.youtube.com/watch?v=up0prBfXFDAhttps://www.youtube.com/watch?v=yiXuMhlf6fcIMG_2215 IMG_2216 IMG_2217 IMG_2221

 

#Adrenalină#Aripi de Sticlă#Artă Muzicală#copilărie#Dimitri#Ecaterine#fashion bloger#fashion muzical#filologie#Flăcări în Rai#Human#Inimi#Muzică#note bune#note rele#prietenie#Sincronizate#Zi cu Soare
About theOana Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *