December 14, 2017

Cum purtăm eșarfa/pătură?

0
Cum purtăm eșarfa/pătură?

Știu că toată lumea se gândește la Crăciun și așteptați o postare despre Crăciun. Înainte de postarea mult dorită m-am gândit că trebuie să scriu despre ceva ce ține de cald, în zilele cu nisoare. Așa că m-am oprit direct în Zara și mi-am achiziționat două eșarfe/pături pe care le-am așezat peste un palton mai vechi și parcă dintr-o dată s-a făcut nou și călduros. Sunt o persoană foarte friguroasă, însă paltoanele care există în magazinele de fast-marketing sunt foarte subțiri, trebuie  mereu să verific eticheta, să vad dacă au 80% lână, dacă au prea mult polistiren ar trebui să îl las pe umerașul magazinului și plec din magazin. Însă cum fashionul îmi curge prin vene, mai se întâmplă uneori să cumpăr câte un platon mai subțire, de fapt un pardesiu, care costă cât un platon.  Bine că cineva s-a gândit la aceste pături, numite eșarfe și că ele pot fi accesorizate în diferite feluri și purtate peste orice geacă, platon subțire. Grijă mare totuși aceste eșarfe sunt sută la sută lână și dacă le punem peste un palton care e realizat tot din fibre naturale se va realiza efectul de piling, care nu îi dă paltonului un aspect plăcut. Practic scămoșeala este efectul de piling care se formează datorită firelor netoarse de lână sau din cauză că unele fire sunt mai scurte decât altele.  Cel mai convenabil ar fi să purtați acest tip de eșarfă peste un palton din fibră sintetică.

#be stylish#best fashion blogger#casual look#casual outfit#efect de piling#esarfa#esarfa casual#european blogger#european chic#european fashion blogger#european fashion looks#fashion#fashion blogger#fashion outfit#fashion style#fashionista#fibre#fire#fresh outfit#fresh style#inspiration#inspirational#inspirational look#ootd#pardisiu#platon#scămoseala#style#stylish
About theOana Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *