February 12, 2018

Cum alcătuim o ținută pornind de la o simplă beretă?

0
Cum alcătuim o ținută pornind de la o simplă beretă?

Plec cu prietena mea Anita la cumpărături la Shopping City Timișoara ca să luam câte ceva pentru un prieten/prietenă, cadouri și multe altele. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg niciodată. Bineînțeles că mi-au sărit în ochi vitrinele încărcate cu panouri roși, cu prețuri de prețuri, nu căutam ceva anume, am de toate, abia, abia mai îmi intră hainele în dulap. Eram pornită să nu îmi cumpăr nimic, să fac față ispitei, dar…când mă uit mai bine la ultimele reduceri în magazinul Stradivarius observ o beretă neagră, presărată cu perle și lângă ea o geantă cât se poate de mică, ca să poți purta la tine strictul necesar, un telefon, cardul, rujul, oglinda și un pachet de servețele. Colac peste pupăză geanta are și ea perle, ce să fac, m-am gândit că mai am și acasă o pereche de botine cu perle. Așa că geanta și bereta trebuie luate la pachet, asta ca să fiu o perlă până la capăt. Acest trend al perlelor cu siguranță este unul trecător la fel de trecător cum a fost și în 1998, am și uitat că în clasa a VII a purtam jeans cu perle, acestea fiind cusute de mine pe niște jeans mai vechi. Să nu uităm că vorbim de perlă ca formă, ci nu de valoarea ei în cadrul bijuteriilor.  Aceste biluțe albe care le întâlnim peste tot, atașate de fiecare piesă vestimentară și pe care noi le numim perle. Am vizionat toate magazinele și am plecat acasă cu bereta și cu genata, însă nu înainte de a mă poza cu noua mea ținută. Beretei i-am adăugat o agrafă cu o fontiță neagră pe care am găsit-o în portiera mașinii. Într-o clipită am schimbat geanta și fuga la poze. Cu o beretă, o geantă,  aceste două piese menite să accesorizeze  orice rochie aș fi avut pe mine sau ținută alcătuită din două piese fie jeans și bluză/cămașă. Priviriile celor din jur m-au făcut să cred că i-am dat un aer proaspăt ținutei mele. Lucru care este la fel de simplu de realizat și pentru voi.

#bereta#beretă cu perle#casual ootd#casual outfit#cizme house#cool clothes#cool fashion#cool style#cum ne alcătuim ținutele#european blogger#european chic#european dress#european fashion#european fashion blogger#european fashion girl#european looks#fashionista#fresh outfit#geantă mică#geanta stradivarius#gentuță cu perle#girls outfit#https://www.stradivarius.com/ro/femei/best-of-sale/preuri-noi-c1020133763.html#inspirational outfit#minimal outfit#new outfit#ootd#perle#photooftheday#poze#rochie gri#rochie zara#se poartă perlele#starbuck coffee#stradivarius#stylish
About theOana Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *