March 29, 2018

Acadele în Paris Palace Royal

1
Acadele în Paris Palace Royal

Aceste coloane care se întâlnesc în Palace Royal din Paris sunt pentru mine niște acadele de diferite mărimi, care te fac să te simți din nou copil în priajma lor. Mi-am asortat ținuta cu locul, știind că voi ajunge aici m-am gândit să îmi iau un hanorac roșu, cu glugă obligatoriu, pentru că vremea este capricioasă. Fusta din piele, a fost a mamei când avea aproximativ vârsta mea  de acum, iar eu aveam 5 ani pe atunci. Este inspirată din opulența anilor 80 și a făcut furori și atunci, iar acum nu se lasă mai prejos. Ce piesă vestimentară ar fi mai potrivită pe o zi cu ploaie, decât o fustă clasică din piele, o pereche de bocanci și niște iegări din latex, asta doar ca să fi sigur că nu ai nevoie de o pelerină care să-ți sufoce ținuta vestimentară. Am rezistat temeinic în fața ploii și am reușit să realizez una dintre ședințele mele foto preferate din întreaga vacanță de patru zile la Paris. Place Royal din Paris este unul din locurile mele preferate, asta pentru că am o senzație de voie bună  cu multe zâmbete. Palatul Regal – Palais Royal – a fost construit in anul 1629 de catre Cardinalul Richelieu, un cunoscut om politic si influent ministru francez aflat in functie in perioada 1624 – 1642. Richelieu a ramas in istorie datorita abilitatilor sale in domeniul politic si modului transant in care rezolva disputele la care lua parte. La acea vreme palatul era cunoscut sub numele de Palais Cardinal insa a devenit palat regal dupa ce cardinalul a lasat cladirea prin testament, Regelui Ludovic al XIII-lea. Regele Soare, Ludovic al XIV-lea, si-a petrecut copilaria aici inainte de a se muta la Palatul Luvru ce se gaseste in apropiere si mai apoi la Palatul Versailles. Intre anii 1871 si 1874, Ludovic-Filip d’Orleans, varul Regelui Ludovic al XVI-lea a extins palatul adaugand o serie de arcade si incaperi ce au fost folosite ca magazine. Pentru o vreme palatul a gazduit chiar cafenele si cluburi unde se desfasurau jocuri de noroc. Palatul Regal a fost jefuit in timpul revolutiei din 1848 si apoi aproape distrus de un incendiu in 1871. Din fericire însă, structura de baza a supraviețuit și după o restaurare minutioasa ce a avut loc in anul 1876, cladirea a intrat in administrarea statului. In zilele noastre ea gazduieste Consiliul de Stat si alte institutii guvernamentale. Palatul nu este deschis spre vizitare publicului larg, insa turistii pot vedea curtea si gradinile. Curtea palatului este cunoscuta sub numele de Cour d’Honneur si este dominata de o opera de arta a lui Daniel Buren ce a fost amplasata aici în anul 1986. Aceasta este formata din 280 de cilindri cu dungi albe si negre.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

#chic paris#fashion in Paris#fashion parisian#fashion week paris 20018#Paris#parisian look#parisian outfit#photo in paris#tourist in Paris
About theOana Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *